Alinuţa, lasă pixul, fă!

Pentru cei care nu ştiu, don’şoara/doamna Alina Pipan mâzgăleşte de ceva vreme nişte compuneri şcolare în ”Gazeta Văii Jiului”, ziarul ăla gros cât o reţetă compensată(şi la fel de consistent, de altfel). Auzind că mai toţi oamenii mari aveau câte o păsărică care le ciripea lângă bibilică (Napoleon se bărbierea singur de teamă să nu fie asasinat, Balzac aduna bastoane de promenadă, Năstase aduna termopane, Mischie dosare penale, Corneluş averi şi dosare… chestii de-astea!), şi-a făcut şi ea un tic din a-i înjura pe PD-Lişti, printre osanalele fără număr închinate stăpânirii PSDiste din Lupeni. Aşadar, să râdem cu Alinuţa, care -săraca-, îşi imaginează că are talent la scris… şi n-are!

Începem cu articolul intitulat Primarul Cornel Resmerita a mai repurtat o victorie . Cum unde a repurtat victoria? La Termopile- şi-a mai construit trei vile.

”Dupa cum v-am informat inca din editia noastra de vineri, in statiunea Straja - singura statiune montana din judetul Hunedoara – care, va reamintim, a luat fiinta in timpul guvernarii PSD, ci nu portocalii, gratie implicarii nemijlocite a primarului municipiului Lupeni, Cornel Resmerita, joi, 22 mai, a fost lansata, Strategia de dezvoltare a municipiului Lupeni pana in 2013.”

Aşadar, pepuşe:

1. Fraza e prea lungă, mă bagi în ceaţă. Ai auzit de Nae Caţavencu? Da’ de Emil Boc ai auzit? Dacă da, ia minte. Dacă nu, pe primul îl găseşti în bibliotecă şi pe-al doilea la Realitatea TV.
2. În construcţia dată, ”ci-ul” marcat cu roşu e de prisos.
3. Între subiect şi predicat nu se pune virgulă. Mă rog, presupun că la şcoala de deontologi nu se învaţă gramatica de clasa a VI-a.

Mai notam si prezenta lui Cosmin Nicula, deputat PSD si singurul parlamentar care a dovedit ca-l intereseaza la modul real Lupeniul si, implicit, Valea Jiului. E drept ca pentru a fi prezent la manifestarea din Straja, acesta nu a suflat de-a proasta prin megafon prin targ, cersind voturile unuia ori altuia pentru consoarta.

Unii suflă în goarnă, alţii suflă în fund. Ce-i mai grav? Zic şi io, ca electorul prost ce mă aflu- goarna aia e personală, da’ paiu e măcar de unică folosinţă? Nu-i igienic să suflii după altul, darămite să suflii, din greşeală, la capătul greşit, ăla de-a fost băgat în… (Nota bene: forma verbală ”să suflii” se adresează unui receptor imaginar, fără nicio referire directă.)

Au absentat taman papagalii-critici. Sa nu va ganditi, Doamne fereste, la vreo biata pasare tinuta in colivie. Nu, aici e vorba de niste papagali portocalii cu maini si picioare, care pana acum se loveau cu capu’n pereti, de ziceai ca-s damblagiti, ca Lupeniul n-are strategie. Si cand aceasta fu prezentata, acestia, ca orice pasari sperioase politice lipsira cu desavarsire. Adica, cu nesimtire… Ce-i drept, nici nu li s-a simtit lipsa.

” Canarul galben ca un gălbenuş, / Cu pene moi şi ochii duşi /”… aşadar, revenim! Ne-ai spart! Ce analogie cu păsări exotice, ce tentativa rahitică de pamflet mononeuronal ! Remarcăm totuşi splendida alternanţă a timpurilor verbale şi virgula lipsă (vezi dac-ai pus-o unde nu trebuia, în primul paragraf?). Nu înţeleg o chestie (”chestiune”, că-i discuţia elevată)- dacă nu le-ai simţit lipsa, cum ţi-ai dat seama că au lipsit?

”Frumusetile naturii. Urateniile portocalii. Toti participantii la simpozion au putut admira frumusetile montane, pe drumul complet reabilitat, care leaga Lupeniul de statiunea Straja. Va reamintim ca si aceasta reabilitare a drumului a fost efectuata tot datorita implicarii primarului PSD, Cornel Resmerita, portocalii neavand, ca de obicei cand vine vorba de ceva concret pentru Valea Jiului, nici in clin nici in… pantalon cu Valea.”

Hai sictir! Au reabilitat drumul ăla de le-a venit acru pe… fondurile europene. În primăvară, arăta atât de bine, că puteau americanii să filmeze liniştiţi remake-ul aselenizării, fără să-şi dea nimeni seama. Ca să le satisfacem unora fetişurile (nu alea când se-mbracă în epulaşi, altele, de natura politică), putea să zică primarele celebra frază- ”Un mic step pentru lupeneni, o mare deal pentru mine!”. Şi, ce frumuseţi montane au putut admira, mă rog? Le-au ieşit urşii în cale, au crecut flori de colţ pe parapetul de pe marginea drumului, le-a ieşi Yeti în faţa maşinii, s-a-mperecheat cocoşelul de munte (nu bă, nu vă gândiţi la prostii- nu mă refeream la un anume consilier local şi amoreza lui) în faţa lor? ”nici in clin nici in… pantalon”- pe asta chiar n-am înţeles-o; deducţia asta ilogică presupune utilizarea unui metru de croitorie?

”Primarul Cornel Resmerita a deschis lucrarile simpozionului. Mai notam ca rolul de mediator l-a avut Cristian Despina. Primarul Resmerita a spus: „Strategia exista”, lansand in acelasi timp o invitatie la… atentie.”

A spus atât şi… a tăcut? V-am zis de cel mai scurt rol dintr-o piesă de teatru autohtonă? Văzusem la TVR1 acum ceva vreme- cică unul a spus ”apăi hî!” pe scenă la ”Bulandra” (nu, asta nu-i cârciumă) şi-apoi s-a restras după cortină. Şugubăţi, unii l-au premiat pe motiv c-a avut cea mai scurtă şi la obiect replică. Bine fraţilor, dar aia era comedie! Dă-o-n basca mea comunistă de oratorie: dacă auzea Cicero aşa ceva, se făcea emo şi sărea cu capu-nainte de pe Capitoliu, lăsându-l pe Brutus cu brişca-n soare (oricum rămânea cu ea-n soare, c-avea consemn să-l aştepte pe Cezar, dar ziceam şi io, aşa)! Până şi Vanghelie a fost în stare să glăsuiască- ”i-aş invita să citească nişte almanahe, almanahe”. Unde-i Elena Băsescu (pupici, ejti tare, tare!), s-o votez primar ?!

”Dupa ce l-a felicitat pe primarul Resmerita pentru calitatea acestei strategii, deputatul Cosmin Nicula, candidat PSD la Consiliul Judetean Hunedoara, a mai spus ca Valea Jiului „are nevoie de doua parcuri pentru a aduce un plus valoare”. ”

Probabil l-a felicitat pentru succesul repurtat- a rostit corect două cuvinte, adicătelea ”strategia există!” . ”Polly wants a cracker”, ştiţi voi, replica papagalului vorbitor dintr-un film al cărui nume îmi scapă.

”Doamna prof. Cazacu Maricica, lidera sindicatului din invatamant din Lupeni, a spus: „Sunt incantata ca in strategie e cuprinsa construirea unui campus scolar, important pentru ca vorbim de viitorul Vaii, dar si fiindca pe toti dascalii din Lupeni ne preocupa situatia copiilor lupeneni”. ”

Din respect pentru profesia doamnei, mă abţin de la comentarii. ”Din respect pentru profesie”, nota bene.

ATENŢIE: Textul de mai sus este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Realitatea este exacerbată şi denaturată în mod voit, de dragul comicului. Fragmentele reproduse (marcate în text prin formatarea italic, marcajul blockquote şi ghilimele) fac parte din articolul ”In timp ce hienele portocalii devoreaza cadavre…Primarul Cornel Resmerita a mai repurtat o victorie” publicat în ”Gazeta Văii Jiului” sub semnătura Alinei PIPAN. Fragmentele reproduse aparţin în totalitate autorului de drept. Cu textul meu puteţi să vă spalaţi pe cap, atât timp cât menţionaţi sursa (saitul).

La reauzire!

”Afacerea Fleştila” sau ”baby when the lights got changed”

Ca un cetăţeam model ce mă pretind, de câte ori mi se oferă un pliant de-al vreunei secte de-astea politice, încropită mai mult pe criterii de arivism decât pe principii, îl răsfoiesc cu mare băgare de seamă, ca să văd ce promisiuni aberante scot la rampă diverşii stimabili aspiranţi la taburetul de primar. Pe lângă mini-hidrocentrala de pe Brăiţa, pârâul cu debit de hidrant, pe care vrea s-o construiască dna. Negrea (iniţiativă căreia o să-i dedic cât de curând un întreg articol), în pliantele roşii ale PSD-ului am citit ceva desprea reabilitarea iluminatului public şi a străzilor dintre blocuri. Evident, am citit mai multe tâmpenii pe-acolo, am remarcat şi-un agramatism sau două, dar despre asta vom discuta cu altă ocazie.(După cum ştiţi, sunt o persoană extrem de ocupată cu statul degeaba şi nu-mi permit să mă dezic prea des de activităţile mele cotidiene.)

Aşadar, pomeneam ceva mai sus de reabilitarea iluminatului public de pe străzile dintre blocuri. Era să uit- pomenisem ceva şi despre asfaltarea străzilor astfel încât ”în municipiul Lupeni să nu mai existe nici o cale de acces indiferent de ce natură să nu fie reparată şi asfaltată” (citat din fluturaşul de campanie PSD-istă; aşa se explică lipsa virgulelor şi formularea de compunere şcolară). Ei bine, urbea noastră dragă e atât de mare, încât nu are decât o stradă principală şi câteva străduţe laterale (de fapt, nişte poteci mai evoluate), paralele cu ”bulivardul” principal. Blocul meu e flancat de strada principală şi de-o străduţă adiacentă, iluminată şi asfaltată din legislatura 1996-2000. Străduţa asta era iluminată mai mult decât eficient cu becuri cu halogen (nota bene, nu era vorba de vechile becuri fluorescente), dar ce credeţi c-a făcut edilitatea, aplicând modelul bordurilor lui Videanu? Hai că nu ghiciţi! A schimbat becurile, adică rectific- nu becurile în sine, ci întregul ansamblu de pe fiecare stâlp. Cu ce le-a schimbat? Ei fâs- cu alte becuri cu halogen, mai ”chioare” decât precendentele. Pe lângă asta, după doar 3-4 zile de funcţionare, unul dintre ele şi-a dat duhul, exact în faţa blocului meu.

Acum, aştept cu nerăbdare să bage pichamărul în asfaltul ce se prezintă ireproşabil şi să pună în loc piatră cubică ori mazaic, că-i mai mic, deci lucrarea-i mai sisifică şi implicit parandărătul baban se va putea partaja la mai multe firme cointeresate… de binele public, evident. Pe lângă asta, îmi permit să le sugerez mai-marilor urbei să înlocuiască nenorocitul ăla de ”gard viu”  cu spini (în realitate, cătină luată moca, ştim noi de unde), cu straturi de panseluţe, apoi cu varză de Bruxelles (vorbim cu Monica Ritzi să aducă câteva exemplare în poşetuţă), şi-ntr-un final glorios, cu palmieri rahitici (importaţi din Somalia, ţara Foametei-Răsare), cum a făcut şi Mazăre în Mamaia (scuzaţi + Agaton de la PSD, că el era mahăr la turism pe vremea când în Mamaia s-a instaurat clima tropicală)…

În definitiv, ce basca mea au avut ăştia cu nişte becuri care funcţionau perfect şi nici nu erau contemporane cu Edison, ca să justifice schimbarea? Admit, puteau să pună becuri pe stâlpii (”stâlpurile”, pentru PD-L-işti) rămaşi în beznă în mod strategic, ca să creadă zmeii de la Poliţia Comunitară că nu-i nimeni acasă (vorba bancului ăluia de laudă neţărmuita inteligenţă de sub chipiu), dar să le lase în pace pe alea de funcţionau perfect! Contează? Dacă tot se cheltuiesc banii contribuabilului -acest animal tăntălau, incapabil să atingă stadiul de ”băiat deştept”-, nu m-aş mira să ne trezim într-o dimineaţă că toţi pomii din parc au fost înlocuiţi cu arbuşti ornamentali cu frunză roşie, ca să se înscrie mai bine în marea cromatică PSD-istă. Apropo de asta, dom’le primar, dacă albastrul tot nu mai e culoarea oficială a partidului, pe când să ne aşteptăm să spoiţi primăria şi şcoala în roşu ţigănesc (nu de alta, dar aţi început deja cu băncile din parc) ?

Ştiu că nu e frumos ceea ce fac, dar, domnilor edili, ţin să vă dedic o melodie foarte frumoasă.

O altă dudă despre Duda

Tocmai când cetăţeanul Radu Duda se pregăteşte să coboare din caleaşca-i princiară la noi în urbe, subsemnatul, cu ochii împăienjeniţi de somn, a găsit un articol extrem de interesant despre antemenţionatul, publicat de ilustra ziarizdă MARGARETA, VACA LUI FERNANDEL, în ziarul ”Tricolorul”. Aşadar, daţi citire aici ca să vă bine-dispuneţi pentru tot restul zilei. Evident, nu rezonez în niciun fel la ideile expuse în acel articol… vi-l prezint doar aşa, de amorul artei (care, apropo- ”s-a prostituat”). Şi-acum, câteva dedicaţii subtile:

• Daniel Avram - Mareşalul (”Te-a trădat un mic mişel”- hmm, oare la cine se referă?)
• Ardealul tânar legionar
• Brigada de asalt

Culmea nesimţirii electorale

Ca orice român care se respectă, beneficiez săptămânal de trei zile de odihnă intelectuală şi fizică: vineri, sâmbătă şi duminică. Vineri nu fac nimic pentru că marchează începutul weekendului, sâmbătă nu fac nimic pentru că e plin weekend şi duminică, fiind ultima zi din weekend, mă văd nevoit să mă relaxez după activităţile desfăşurate în cele două zile precedente. Ca să te relaxezi total, ai două posibilităţi: fie priveşti monitorul până percepi imaginea de pe desktop la nivel de pixeli, fie priveşti pe rând pereţii camerei, încercând să determini gradientul culorii vopselei lavabile. Astăzi am încercat însă ceva nou- am privit indelung peretele de deasupra monitorului, încercând să stabilesc ochiometric vechimea rămăşiţelor pământeşti a doi nefericiţi tânţari. Puţin mai sus de mumiile ţânţarilor tronează un ceas de perete electronic, cu-n ţaca-taca enervant, mai ales atunci când are baterie; acum nu avea. După o scurtă cugetare de alte câteva zeci de minute, cu privire la efortul pe care-l presupune abolirea pijamalei în favoarea unor haine demne de ieşit pe stradă, am decis că merită să mă deplasez până la dugheana din colţ, având în vedere că pe lângă baterie la orologiu, mai aveam de cumpărat Cofetta ca să-mi dreg cafeaua şi madlene ca să le ingurgitez cu cafeaua, în speranţa c-o să-mi declanşeze şi mie o reacţie similară cu-a lui Marcel Proust…

Dugheana din colţ e una selectă, în sensul că aici primeşti restul < 1 leu în gume de mestecat, pastile de ţânţari (chiar şi iarna), bomboane ”Silvana” şi acadele. Odată am încercat chiar să cumpăr o pungă de seminţe de floarea soarelui de 1 leu (importate de la unguri, evident), cu patru gume de mestecat primite drept rest de două ori, în loc de 50 de bani. Aşa cum era de aşteptat, vânzătoarea nu a acceptat trocul, semn că guma de mestecat nu a ajuns încă bun monetar; de atunci însă, vânzătoarea respectivă îmi dă de fiecare dată restul în bani. După cum vă ziceam undeva la începutul acestei expuneri extrem de alambicate, m-am deplasat până la dugheana cu pricina ca să cumpăr baterie la orologiu, Cofetta şi madlene. Ajuns în faţa tejghelei, mi-am amintit că o să am nevoie şi de un Redbull care să mă ţină treaz noaptea, ca să finalizez atestatul la engleză (fiind duminică, nu pot să fac nimic până după 12 noaptea, când începe ziua de luni. Vă asigur că la mijloc e o chestiune de principii). După ce-am comandat energizantul, mi-am zis că nu e rău să cumpăr şi o sticlă de Coca-Cola. Cum pe tejghea se adunaseră destul de multe obiecte şi subsemnatul nu avea cum să le care (oricât mă chinuiam, nu încăpeau în buzunare), i-am zis cucoanei să-mi dea şi o plasă de-aia cu 50 de bani (pentru care, în mod normal, puteam să plătesc cu două pastile Orbit). Dar vai! Ioai iştenem! Christoaseeeee (scuzaţi blasfemia) ! Ce plasă credeţi că mi-a dat? Portocalie, cu sigla PD-L pe ambele părţi! O-ntreb dacă n-are plase de-alea normale, cu ”Boromir”, ”Marlboro”, ”Succes” sau …”PRM”. Se uită la mine şi-mi zice uşor iritată de tupeul meu ( nu-i aşa, ”clientul nostru, boul nostru”?) că n-are decât de-astea şi de-alea cu 25 de bani bucata. Cumpăr două bucăţi din ultimele, le îndes una într-alta ca să nu mi se rupă pe scări, adun tacticos de pe tejghea chiar şi monedele le 10  bani, le depun cu multă atenţie în portmoneu şi plec fără să salut, făgăduindu-mi că n-o să mai calc niciodată în dugheana cu pricina.

Auzi nesimţire! Pe lângă faptul că-n mod cert plasele alea au fost lăsate acolo ca să fie distribuite gratuit şi mie mi-a cerut 50 de bani pe ea, nu mai ţin plase cu inscripţii consacrate şi apolitice! Zici că i-a cuprins pe toţi febra portocalie! Fraţilor, dacă nu avem grijă de ciori (la păsări mă refer), le prind ăştia, le vopsesc portocaliu şi scriu PD-L pe ele. Dacă tot umblă cu cioara vopsită, măcar s-o facă la propriu, nu doar la figurat. Sfârşitul lumii o să vină în 2012 nu din cauza calendarului mayaşilor, ci pentru că-n cel de-al treilea an din al doilea mandat de preşedinte, Băsescu o să interzică comercializarea oricărei culori de vopsea, exceptând portocaliul, ceea ce-nsemnă că şi semafoarele vor utiliza trei nuanţe diferite de portocaliu. Din exces de zel, ultraşii prezidenţiali vor reface probabil şi tablourile lui Luchian, Grigorescu şi Baba, utilizând doar Portocaliul de Voroneţ, rămas de la revopsirea bisericii…

Întâmplarea de azi, coroborată cu vizita cetăţeanului Radu Duda de mâine dimineaţă (vezi însemnarea precedentă), o să-mi provoace o acută stare de vomă ce-o să mă ţină toată săptămâna, exacerbată de acest protocaliu omniprezent, neîndoielnic culoarea preferată a lui Elton John şi-a consoartei sale de sex masculin. (Pentru ameninţări, vă rog să lăsaţi un comentariu, ca să vă comunic personal Cât mi-e de frică  să dorm singurel, / Ştiind că la mine-n urbe e primar / Unu’ din partidul lu’ Bombonel.)

Vomit…

Daţi-mi apă plată cu lămâie, faceţi-mi aer cu pliantele electorale, deocheaţi-mă, că-mi vine să vomit şi, având în vedere c-o să-mi fie lene să recuperez mâncarea pierdută, o să mor de inaniţie, spre bucuria chibiţilor electorali! Cine credeţi că ne onorează urbea cu vizita sa (”Sa”?)? Taman principele Radu de România, cel căruia Funar i-a tăiat zilele trecute cordonul ombilical spre banii publici şi Casa de Hohenzollern i-a cerut să nu mai folosească ”abuziv titlul de Print Radu de Hohenzollern-Veringen” într-un proces intentat cu aproape 4 ani în urmă. Evident, sunt mult prea oripilat ca să dezvolt acest subiect…

Luni, 12 aprilie 2008, municipiul Lupeni va primi vizita Altetei Sale, Principele Radu de Romania. Vizita nu este intamplatoare, Alteta Sa vine la Lupeni pentru a onora invitatia conducerii Liceului Teoretic.
Aceasta organizeaza luni, la orele 11:00 un Simpozion National de Istorie, care va avea tematica “Regalitate si identitate”. Totodata, Principele Radu de Romania va face o vizita la Biserica “Sfantul Nicolae”. Aici, preotul Paraschiv Negreanu, parohul bisericii, va face o prezentare cu poze si date despre familia regala. (GVJ)

Alteţă, o dedicaţie.

Odorizantul PD-L revoluţionează pomana electorală

”Stimaţi concitadini, daţi-mi voie!” cum ar fi zis conul Farfuridi, dacă nu murea muşcat de Costel, pechinezul plutonierului Căpşună din nuvela fantastică ”Baltagul”. Băi fraţilor (nu, nu-s pocăit, da-mi place să mă identific cu ielectoratul), cea mai mare invenţie în materie de pomeni electorale mi se pare odorizantul auto primit de la o bravă duduie din avangarda PD-Listă, în timp ce mă deplasam regulamentar printre PNG-iştii ce încercau din răsputeri să-mi bage pliante în ochi, gură şi urechi(poate şi-n alte orificii mai puţin vizibile, dar nici nu vreau să mă gândesc la asta!).

Odorizantul în cauză e cochet, rotund, portocaliu deschis şi e prevăzut cu o aţă elastică, similară cu cea şterpelită de Bulă de la indispensabilii bunicii ca să-şi facă praştie. Pe o parte stă scris cu majuscule albastre ”miroase a schimbare” şi pe cealaltă stă scris cu aceleaşi caractere obsedante ”votează primarul tău Gabriela Negrea”. Trecând peste faptul că s-a omis o virgulă după ”tău” şi una bucată semnul exclamării la sfârşit (nu fiţi răi, trebuie să fim îngăduitori cu partidul în care pluralul substantivului ”succes” e ”succesuri” şi subiectul se acordă cu predicatul doar atunci când în Bamboo se bea apă plată cu lămâie ori Poponeţ e în conjuncţie cu Hrebe ăl’ mic), am rupt impacientat celofanul ce sigilează această genială pomană electorală. Sincer vă spun că atunci am constatat pentru prima oară că odorizantele (hai, nu mai fiţi răi! Nu se zice ”odorizanturi”.) auto sunt parfumate. Dar ce miros! O combinaţie strălucită de Channel, Bvlgari, ”păsărică”, ”găozar”, ”ţigancă împuţită” şi nu-n ultimul rând de ”să trăiţi bineeee!”. E un miros sublim, pe care nu poţi să-l defineşti în cuvinte. Aduce puţin a poşetuţele Louis Vuitton ale Elenei din Pleşcoi, a casa din Mihăileanu, cel mai puternic accent olfactiv fiind însă indus de briza mării care, în căutarea flotei pierdute se izbeşte violent de bordurile lui Videanu, alea importate din China. Dacă stau totuşi să mă gândesc mai bine, seamănă la miros şi cu gazele de eşapament ale maşinii lui Căşuneanu Jr., aia de un milion de coco. După cum v-am zis, e imposibil să exprim în cuvinte festinul olfactiv cu care m-am delectat…

Cu un zâmbet larg şi sincer (ceva gen Ilici, pe vremea când ridica fanionul la UTC), închid odorizantul la loc în punga sa transparenta. Mă simt ca Alice în Ţara Minciunilor… merg plutind şi-mi ţin cât mai mult respiraţia, ca să nu expir mireasma magică ce mi-a umplut plămânii. La un moment dat chiar am levitat asemenea călugărior shaolini, dar, retrăind mitul lui Icarus, am zburat prea sus şi m-am izbit violent de un banner mare şi roşu, atârnat ostentativ între doi stâlpi.

M-am trezit în mijlocul străzii. În jurul meu, pensionarii din faţa cinematografului ”Cultural” (o, dulce ruină, cinste celor ce te-au lăsat în paragină! Corneluş, te simţi?) făcuseră cerc şi-i îndemnau pe PNG-işti să-mi facă vânt cu pliantele lor verzi. În multime l-am auzit pe unul vorbind ungureşte; probabil era de la UDMR… M-am ridicat şi, scuturându-mi hainele de praf, am privit spre bannerul ce mi-a curmat zborul: ”Pe primul loc oamenii. Primar Cornel Resmeriţă”. Încordându-mi privirea, disting lângă scris poza iubitului meu Corneluş, primar de urbe. Deşi ştiu că e prea sus, scuip. O pală de vânt generată probabil de starea de flatulenţă a unui pensionar cu şapcă roşie, schimbă brusc traiectoria cocoloşului de salivă, ce se îndreaptă acum în întreaga-i splendoare spre cei adunaţi în jurul meu. Aud înjurături în ungureşte şi foşnete: în timp ce se ştergea pe faţă cu mâneca bluzei de campanie, o namilă de minoritar îşi face loc prin mulţime, înghiontind pensionarii. O iau la fugă. Alerg ca un Forest Gump ce încearcă să scape de pe Atlantida pe jumătate scufundată. Paşii namilei se aud tot mai departe, dar totuşi, un zgomot distinct îmi atrage atenţia. O, nu (variantă alternativă- ”la naiba…!”)! Odorizantul mi-a căzut din buzunar şi, cu gesturi repezi, l-a înşfăcat unul cu şlapi şi tricou mulat cu inscripţia ”Cobra”.

Deşi-mi vine greu, privesc cum rupe cu sete ambalajul şi îşi agaţă barbar odorizantul la gât, strigând spre un oarecare cocalar de pe margine: ”Haoleo, mâncă-mi-aş ghiulu’! Semafore, ăsta pute mai benga ca alea cu Rompetrol dă lă ciordeam noi dân Dacii!”. Privind spre mine îmi trânteşte un mult prea ironic ”Să trăieşti, patroane, că ţ-a scăpat hasta!” şi se îndepărtează împreaună cu celălalt cocalar, înconjuraţi de o aură olfactivă.

Mă simt ca Micul Prinţ după ce i-a murit trandafirul. Odorizantul primit de la PD-L însemna pentru mine mai mult decât înseamnă libertatea pentru orb şi lumina pentru sclav. Acum sunt din nou trist şi-n timp ce scriu aceste rânduri pe WC, las să-mi curgă o lacrimă amară. O simt cum se prelinge cu mişcări de moluscă pe gene, pe obraji, pe buze, pe barbă şi mai apoi, într-un final apoteotic, se revarsă o picătură pe tastatura laptopului. Sub efectul psihologic al pierderii suferite, înjur zgomotos şi mă întorc spre suportul cu hârtia igienică. Nu mai e. Apuc un pumn select de pliante electorale din buzunarul blugilor şi, utilizând doar degetul mic al mâinii stângi, pun punct şi apăs ”publish”.

Gata, mă simt mult mai uşor. Mai uşor chiar decât duduia din reclama de la Actimel. (Propoziţii scrise după ce m-am spălat pe mâini) Adio, Lupeni! Ne auzim zilele viitoare, asta dacă nu mă calcă între timp o Dacie break roşie sau un Magane negru cu numărul PML…